Un hoț care a furat bicicleta unei femei la Chișineu-Criș. Polițiștii orașului Chișineu-Criș au identificat un tânăr de 22 de ani, din Arad, care, în noaptea de 19/20 august a.c., a sustras o bicicletă de damă din scara unui bloc din localitate, cu care s-a deplasat prin oraș, după care a abandonat-o și a fugit. Prejudiciul a fost recuperat, pe numele celui în cauză fiind întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.