Au dat foc la vegetație, incendiul s-a extins și o casă se afla în pericol să ia foc.
„Pompierii militari ai Detașamentului Ineu au intervenit în această după-amiază, în jurul orei 16:00 pentru stingerea unui incendiu izbucnit la vegetația uscată din apropierea unei gospodării din localitatea Nadăș. La sosirea echipajelor de intervenție, flăcările amenințau să se propage la casa de locuit, însă intervenția promptă a pompierilor militari arădeni a limitat extinderea incendiului, casa fiind astfel salvată. Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar suprafața de teren afectată a fost de aproximativ 1500 de metri pătrați”, a declarat Ruxandra Klein, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Arad.