Deputatul Wiener a făcut anunțul: nu pleacă din USR

Deputatul USR Adrian Wiener a anunțat că nu pleacă din partid. Deși a fost contestat de către colegii săi din filiala arădeană, care nu i-au mai acordat un loc eligibil pe listele de la alegerile parlamentare și l-au acuzat că e chiulangiu, deputatul rămâne în USR. Adică, dacă voi nu mă vreți, eu vă vreau. Adrian Wiener a fost ofertat de alte partide, deoarece el chiar stă pe voturi, la alegerile locale fiind votat de peste 12.000 de arădeni.
„Sunt membru fondator al USR Arad. Am contribuit la construcția sa de la început. Am pus suflet și mi-am creat identitatea politică în acest partid. Am intrat în politică drept reacție civică la sistemul care ține România captivă în sărăcie și neputință. În hățișul de ipocrizie și oportunism din politica românească, USR este oază de speranță. Am înțeles că dincolo de bătăliile politice pentru reforma statului, USR are datoria morală de a nu își dezamăgi electoratul. Iar pentru asta e nevoie de oameni de calitate, care să denunțe constant impostura și derapajele democrației, corupția și traseismul. În urma evenimentelor din filiala USR Arad, am fost contactat de (aproape) toate partidele pentru a fi inclus pe poziții eligibile la alegerile parlamentare. Sunt și voi rămâne în USR, pentru că dincolo de doctrină mi-am asumat și conservarea unui set de valori. Pentru că încrederea arădenilor, tradusă recent în peste 12 000 de voturi, înseamnă pentru mine mai mult decât interesul conjunctural. Am același respect față de mandatul public încredințat de voi. Față de comunitate și de speranțele pe care USR le-a închegat în Arad și în toată țara”, a declarat Adrian Wiener, deputat USR.

Răspunde

Introduceți comentariul
Introduceți numele dumneavoastră aici