Spărgătorul de bancomate a fost ajutat de nevastă să fugă de sub escortă

Spărgătorul de bancomate care a fugit de sub escortă la Tribunalul Arad a fost ajutat să dezerteze. Soția sa a fost cea care s-a implicat în planul dezertării.
Cum au ajuns la Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, cei doi spărgători de bancomate, încătușați, au fost coborâți din autoturism. Deoarece polițiștii au fost relaxați, cei doi au luat-o la fugă și au reușit să se descătușeze. Unul dintre spărgătorii de bancomate a fost prins, dar celălalt s-a făcut nevăzut.
„Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad a dispus la data de 05.10.2024 punerea în mişcare a acţiunii penale față de două persoane, pentru comiterea infracțiunii de evadare, prev.de art.285 alin.1 C.pen. și față de o a treia persoană, cercetată pentru săvârșirea infracțiunii de înlesnirea evadării, prev.de art.286 alin.1 și alin.2 lit. b C. pen. Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că în data de 04 oct.2024, în jurul orei 12.50, doi inculpați, aflați în stare de arest preventiv, au fost conduși de către o escortă, formată din lucrători de poliție din cadrul IPJ Arad- Centrul de Reținere si Arest Preventiv, în vederea prezentării în fața judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Arad, sesizat cu propunere de prelungire a măsurii arestării preventive. După ce au coborât din autospeciala de poliție, în fața Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, cei doi inculpați au reușit sa se descătușeze și să evadeze, fugind din custodia poliției. Unul dintre inculpați a fost prins imediat, iar cel de al doilea după câteva ore, în apropierea loc. Iratoșu, jud. Arad. Evadarea celor doi inculpați a fost înlesnită de soția unuia dintre aceștia, care a procurat un autoturism, un telefon mobil și o cartela telefonică, autoturismul fiind parcat într-o zonă limitrofă. În cauză s-a dispus măsura preventivă a controlului judiciar față de inculpată, pentru comiterea infracțiunii de înlesnire a evadării”, au declarat surse din cadrul Biroului de Informare şi Relații Publice din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad.