Partidul S.O.S. România și-a depus listele de candidați la Arad pentru alegerile parlamentare din 1 decembrie. O surpriză pe lista pentru Camera Deputaților este deputatul Vasile Nagy, ales deputat AUR în anul 2020. Trecerea sa la S.O.S. România nu este surprinzătoare, deoarece a ales tot un partid suveranist.
„Am depus liste complete de candidați pentru alegerile parlamentare din 1 decembrie în județul Arad. Considerăm că Partidul SOS România va reuși să convingă electoratul că noi suntem adevărata voce a poporului, pentru că nu am mințit și nu ne-am trădat principiile pe care le promovăm în politica românească. Avem liste de candidați competenți, bine pregătiți, care vor aduce un suflu nou în politica arădeană. Noi suntem singurii care urmăm consecvent doctrina suveranistă, care pune în prim-planul activității politice interesele majore ale poporului român și nu vom face nici un compromis atunci când este vorba de apărarea acestora”, a declarat Vasile Nagy, deputat de Arad.
Camera Deputaților:
1. Nagy Vasile, deputat
2. Kiss Dan-Mihai, economist
3. Marian Norina –Andrea, antreprenor
4. Milea Cristian, inginer
5. Hock Mariana, profesor
6. Danci Flavius -Toader, economist
7. Patai Romeo, inginer
8. Tiba Robert – Zsolt, inginer
9. Pătrășcanu Camelia, astrolog
Senat:
1. Pușcașu Horațiu-Mircea, antreprenor
2. Pătrășcanu Ovidiu-Radu, administrator
3. Costea Emil-Dănuț, jurist
4. Amaftiesei Arabela-Clara, antreprenor
5. Kiss Ioana-Raluca, adjunct manager