Guvernul condus de premierul Ilie Bolojan a adoptat proiectul legii privind Pilonul II de pensii. Ceea ce părea doar un zvon nefericit a devenit realitate: prin noua reglementare, românii care sperau să se bucure de banii lor la bătrânețe, vor fi nevoiți să-i primească cu țârâita. Și asta, în ciuda condițiilor contractuale din momentul în care au aplicat la acest mod de a-și asigura o pensie privată decentă.
„Deja este oficial: Guvernul a adoptat proiectul prin care românii care au investit în Pilonul II nu se vor putea bucura cum se cuvine de banii lor. Posibilitatea de a retrage doar 30 la sută din sumă, restul urmând să fie primit în 8 ani, este o bătaie de joc cruntă la adresa românilor. Într-o țară cu speranța de viață de doar 76,6 ani (a treia cea mai mică din UE) și cu vârsta de pensionare de 65 de ani, în creștere în viitor, înseamnă că mulți pensionari, din păcate, nu se vor putea bucura de banii investiți în pilonul II. Nu li s-a spus oamenilor acest lucru atunci când au crezut că investind într-un fond privat de pensii se vor simți protejați de ingerințele nefericite ale statului. Decizia de astăzi a Guvernului este una de un cinism neegalat decât, poate, de impozitarea pensiilor mai mari de 3000 lei, renunțarea la statutul de coasigurat pentru multe categorii defavorizate și impunerea CASS fără limită și bun simț sau de tăierea burselor pentru elevi și studenți. În timp ce Guvernul Bolojan scoate bani pe seama pensionarilor cărora le naționalizează mascat banii, marii evazioniști și favorizații politici care au jefuit și jefuiesc încă țara nestingheriți nu sunt deranjați de nici o măsură cu adevărat reformatoare a Guvernului condus de Ilie Bolojan”, a declarat Vasile Nagy, deputat de Arad.



