Un accident de circulație a avut loc între Bocsig și Beliu. În evenimentul rutier este implicat un TIR plin cu grâu care s-a răsturnat și două autoturisme.
„La locul intervenției se deplasează forțe și mijloace din cadrul Detașamentului Ineu cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD. La locul evenimentului se deplasează și o ambulanță de la Serviciul de Ambulanță Județean Arad și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Bocsig. Intervenția este în dinamică”, a declarat Daniel Baciș, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Arad.
UPDATE: „În eveniment au fost implicate 4 persoane, rezultând o singură victimă, conștientă și cooperantă care este evaluată medical la fața locului. Victima a fost preluată de către echipajul de la Serviciul de Ambulanță Județean Arad și transportată la spital. Pompierii asigură și măsurile de prevenire și stingere a incendiilor”, a declarat Daniel Baciș, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Arad.



