
Două persoane au fost depistate de jandarmii arădeni în timp ce consumau alcool și droguri în parc.
În noaptea de 25 august a.c., în jurul orei 01:00, un echipaj de intervenție al Detașamentului 1 Mobil din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad, aflat în misiune de menținere a ordinii publice pe raza municipiului Arad, a observat două persoane care consumau băuturi alcoolice într-un parc public. Comportamentul suspect al acestora a atras atenția jandarmilor, care au procedat la interceptarea și legitimarea persoanelor în cauză. În urma verificărilor efectuate, asupra acestora au fost descoperite substanțe susceptibile a fi droguri de risc. Jandarmii au întocmit actele de sesizare a organelor de urmărire penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținere de droguri de risc, aceștia susțin că le-au folosit pentru consum propriu, urmând ca cercetările să fie continuate de către organele abilitate, conform prevederilor legale.



