S-a dezbrăcat și i-a arătat vecinului organul genital, apoi a vrut să-l omoare cu furca

Pe o stradă lăturalnică din Vânători, un bărbat a făcut un adevărat spectacol după ce a consumat alcool. Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Chişineu-Criş au dispus măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile împotriva bărbatului cercetat sub aspectul comiterii infracţiunilor de ultraj contra bunelor moravuri, ameninţare şi distrugere.
Ieri, în jurul orelor 16:30, I.V.C. se afla pe o stradă lăturalnică a localităţii Vânători. Ajuns în dreptul imobilului proprietatea lui M.I., fiind în stare vizibilă de ebrietate şi având asupra sa o furcă, s-a dezbrăcat de pantalonii scurţi cu care era îmbrăcat şi le-a arătat organul genital lui M.I. şi M.D. care se aflau în faţa casei lor, după care s-a îndreptat în direcţia acestora cu furca în mână şi l-a ameninţat cu moartea pe M.I., spunând că va băga furca în el. Ulterior, I.V.C., cu ajutorul furcii pe care o avea asupra sa, a spart două ferestre ale casei şi a distrus o cameră de supraveghere.
Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi a stabilirii răspunderii penale a inculpatului.