Un bărbat de 51 de ani a violat în repetate rânduri o fată de 13 ani, iar aceasta a rămas însărcinată. Violatorul a fost reținut. În data de 16.10.2025, Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad a sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Arad cu propunerea de luare a măsurii arestării preventive față de M.I., propunerea fiind admisă, pe numele acestuia fiind emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de M.I., sub aspectul săvârşirii infracțiunii de viol săvârșit asupra unui minor în formă continuată (faptă săvârşită începând cu anul 2023 și până în luna iunie a anului 2025, fără a putea fi stabilit numărul de acte materiale).
Începând cu anul 2023 și până în luna mai 2025, M.I., recidivist din judeţul Arad (în vârstă de 48 de ani la data primului act şi având 51 de ani la data ultimului act) a întreținut, în repetate rânduri raporturi sexuale normale și anale cu o minoră în vârstă de 13 ani (la data primului act).În urma raporturilor sexuale întreţinute cu bărbatul, fata a rămas însărcinată.