Un accident de circulație a avut loc la Șiria. Din primele informații, în evenimentul rutier sunt implicate două autoturisme, unul fiind răsturnat, în care se află o persoană încarcerată.
„Intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu o autospecială de descarcerare, o autospecială de intervenție și două ambulanțe SMURD dintre care una Terapie Intensivă Mobilă. Intervenția este în dinamică”, a declarat Ruxandra Klein, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Arad.
UPDATE: În urma accidentului au rezultat trei victime, dintre care una a rămas blocată într-unul dintre autoturisme și a fost extrasă de pompierii voluntari din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Șiria.Toate cele trei victime au fost preluate de echipajele medicale. În urma evaluării, două dintre acestea au fost transportate la spital, iar cea de-a treia a refuzat transportul. Pompierii au acționat și pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor la locul evenimentului”, a declarat Ruxandra Klein, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Arad.

![[VIDEO] Percheziții de amploare în mai multe județe: au furat cabluri de la vechea infrastructură CFR](https://arad24.net/wp-content/uploads/2026/08/hoti-218x150.jpg)

