Incendiu pe autostradă: a luat foc un TIR

Un incendiu a izbucnit în urmă cu puțin timp pe autostrada Arad-Timișoara, pe sensul de mers spre Timișoara. A luat foc un TIR.
„Intervenim pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un autotren pe A1, la km 525, pe sensul de deplasare Arad – Timișoara. La locul evenimentului sunt alocate forțe și mijloace din cadrul Detașamentului de Pompieri Arad, cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD. Incendiul se manifestă prin ardere generalizată la nivelul remorcii. Din primele informații, nu sunt înregistrate victime. Intervenția este în desfășurare”, a declarat Ruxandra Klein, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Arad.

UPDATE: „Incendiul a fost stins în limitele găsite. A ars remorca autotrenului, însă aproximativ 90% din marfa aflată în interior, constând în hrană pentru animale, a fost salvată de pompieri. Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind frecarea mecanică produsă de o defecțiune la sistemul de frânare”, a declarat Ruxandra Klein, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Arad.

Răspunde

Introduceți comentariul
Introduceți numele dumneavoastră aici