
Zilele Aradului aduc restricții de circulație. Primăria Municipiului Arad informează că în perioada 15–23 august 2026, în municipiu se desfășoară o serie de evenimente în cadrul „Zilelor Aradului 2026”.
Începând de joi, 13 august 2026, ora 20:00, până luni, 24 august 2026, ora 20:00, circulația rutieră va fi restricționată pe Bulevardul Revoluției, pe tronsonul cuprins între strada Unirii și strada Alexandru Dimitrie Xenopol, pe direcția de mers dinspre Teatrul Clasic „Ioan Slavici” către Primăria Municipiului Arad.
De asemenea, în data de 16 august 2026, în intervalul orar 14:00–21:00, vor fi instituite restricții de circulație în zona intersecțiilor:
• Bulevardul Revoluției – strada Alexandru Dimitrie Xenopol;
• Bulevardul Revoluției – strada Romul Veliciu;
• strada Romul Veliciu;
• strada A. D. Xenopol.
În data de 16 august 2026, între orele 18:00 și 21:00, circulația va fi restricționată pe Bulevardul Revoluției, pe tronsonul cuprins între strada Unirii și strada Nicolae Bălcescu.
În zona Pieței Catedralei, restricțiile de circulație vor fi instituite începând de vineri, 14 august 2026, ora 07:00, până luni, 24 august 2026, ora 01:00, pe următoarele tronsoane:
• de la Academia Teologică până la strada Emanoil Gojdu;
• de la Academia Teologică până la strada Vasile Goldiș (Cicio Pop);
• de la strada Emanoil Gojdu până la strada Ecaterina Teodoroiu;
• strada Emanoil Gojdu, de la intersecția cu Piața Catedralei până la strada Ecaterina Teodoroiu.
Alte zone în care se desfășoară evenimente
Restricții de circulație pot fi instituite, în funcție de programul manifestărilor, și în zona Pieței Avram Iancu, Parcului „Sfânta Maria” din Micălaca, străzii Mețianu, Pieței Primăriei Municipiului Arad, Parcului „Zsolt Torok” (Parcul Copiilor), străzii Romul Veliciu și străzii A. D. Xenopol.



