Gheorghe Falcă i-a cerut lui Aslău aviz de la SRI ca să schimbe faianța în bucătărie la Corleone

 photo leontinaslau_zps9142c4e9.jpg

Leontin Aslău, prim-vicepreședintele filialei arădene a Partidului Conservator se consideră abuzat de către primarul Gheorghe Falcă. El a povestit că în anul 2006 a intenționat să efectueze lucrări de modernizare la firma sa, Corleone. Primăria municipiului Arad i-a cerut peste 20 de avize, deși el intenționa doar să schimbe gresia și faianța în bucătărie. „Personal, dețin un număr de șapte autorizații de construcție la ștrand. Probabil din cauză că nu are cunoștințe în domeniu, primarul mi-a cerut, în anul 2006, când am vrut să schimb faianța în baia și bucătăria de la Corleone, pe lângă o mulțime de avize, să prezint un aviz de la SRI. Am fost la SRI și cei de acolo au zâmbit. Mi-au dat o hârtie că nu este cazul să-și dea avizul”, a povestit Leontin Aslău.

Deși a avut o sentință definitivă în cazul parcării de la ștrand încă din anul 2005, Primăria a neglijat-o ani la rând. „Terenul mi-a fost predat abia în 2011, adică după șase ani. Dar, anul trecut în luna decembrie, cu același tupeu nemărginit, Primăria mi-a solicitat, în scris, să plătesc majorări de întârziere pentru un debit ipotetic. Adică mi se solicita să plătesc majorări de întârziere la plata redevenței aferente perioadei 26 aprilie 2011 – 31 decembrie 2013, un interval în care nu am putut să beneficiez de acel teren. Dar eu am plătit redevența pe o perioadă de douăzeci de ani încă din 2006. Nimeni nu mi-a dat înapoi acei bani dar au calculat majorări”, spune Leontin Aslău.