Studenții economiști au dezbătut impozitul forfetar

Autor: Silviu-Gabriel Szentesi

Asociația Studenților Economiști a organizat astăzi, la Facultatea de Științe Economice din cadrul Universității de Vest „Vasile Goldiș”, o dezbatere cu tema „Impozitul forfetar, soluție sau povară?” Studenții participanți au analizat aspecte legate de aplicarea acestui sistem de impozitare, cu plusuri și minusuri. „Au fost discuții deschise, serioase, pe tematica propusă dezbaterii. Studenții s-au implicat în această acțiune și au adus argumente solide pentru a-și susține punctul de vedere. Succesul dezbaterii ne încurajează să continuăm acest gen de activități care îmbină teoria și practica și în viitor, în organizarea asociației noastre”, a declarat Maura Bărbulescu, președinta A.S.E. Arad. În urma discutării temei supuse dezbaterii, opinia participanților a fost că aplicarea acum a impozitului forfetar în România nu ar fi benefică mediului de afaceri.

Asociația Studenților Economiști este o organizație non-guvernamentală înființată de un grup de studenți ai Facultății de Științe Economice din cadrul Universității de Vest „Vasile Goldiș” și își propune să dezvolte un ambițios program de proiecte pe tematici legate de economie și sprijinirea mediului de afaceri românesc.

 photo 1926272_673959966001988_1957562996_o_zps9e507386.jpg

 photo 1796811_673959829335335_1208621092_o_zps574446cd.jpg

 photo 1962054_673959729335345_1758684954_o_zpsbc13aba9.jpg

3 COMENTARII

  1. Impozitu care parerea mea nu ar trebui sa existe !!! cineva a zis ca e bine sa invatam din greselile altora

Comentariile sunt închise