Recenzie Gravity

Gravity este drama SF a celor de la Warner Bros care a impresionat America. Lansat pe data de 4 octombrie 2013, a avut în weekendul de debut încasări de peste 50 de milioane de dolari.

gravity4

Pelicula prezintă povestea lui Ryan Stone, interpretată de Sandra Bullock și a lui Matt Kowalsky (George Clooney) care rămân izolați în spațiu, după ce nava lor a fost distrusă de rămășițe spațiale.

g1

Filmul este hotărânt să impresioneze prin peinsajele foarte bine realizate. Asta presupunând că ai decis să-l urmărești într-un cinematograf 3D sau în fața unui televizor cu aceeași technologie. În cazul în care îl vizionezi pe un monitor obișnuit, farmecul cam dispare. Un alt amănunt tehnic care iese în evidență este sonorizarea. În cazul acestui film, liniștea este extrem de bine folosită. Crește dramatismul situației și te transpune foarte bine în mediul extraterestru.

gravity3

Acum vine rândul actorilor. Distribuția este una extrem de restrânsă, mai ales pentru că vorbim despre un film cu pretenții și un buget de aproximativ 100 de milioane de dolari. Prim planul cade pe Sandra Bullock, Clooney fiind personaj adjuvant. Aceasta o interpretează pe Dr. Stone care, aflată la prima sa misiune în spațiu. Ea este de multe ori depășită de situație și uitându-mă la film, am avut impresia că așa a fost și actrița. Sunt momente în care ai impresia că Bullock este depășită de dramatismul momentului. Deși situația se cerea a fi una tragică, ea nu a reușit să mă miște. George Clooney, în schimb, face ce este nevoie, exact când este nevoie. Nu sunt un mare fan al veșnicului carismatic și venicului celibatar, dar trebuie să recunosc că a avut o prestație solidă în acest film.

g2

Ca o notă de final trebuie să spun că recomand filmul, dar să nu vă luați după tam tam-ul făcut de americani la adresa acestui film. Vă va crea așteptări prea mari și este posibil ca filmul să nu fie ceea ce credeați. Dacă îl urmăriți ca un film oarecare veți vedea că se va ridica peste nivelul mediocru al multor filme recente.