Un grup de tineri voluntari din Iordania au organizat la Arad o seară de excepţie, prilej cu care cu care au realizat o prezentare a ţării din care aceştia provin. Tinerii iordanieni, folosindu-se de imagini sugestive, le-au expus arădenilor şi nu numai istoria ţării lor, evoluţia, tradiţiile, şi – pentru că acţiunea s-a desfăşurat într-un local arădean – au oferit inclusiv produse culinare specific iordaniene, degustate cu mult interes de public.
Acţiunea s-a derulat în cadrul proiectului GAIA, finanţat prin Programul Tineret în Acţiune – Serviciul European de Voluntariat, în cadrul unui parteneriat internaţional compus din următoarele organizaţii: Youth Network for Development and Innovation din Iordania, Canakkale Koza Genclik Dernegi din Turcia şi Asociaţia Culturală Ingalicia din Spania. Proiectul este coordonat de Asociaţia Clubul Tinerilor Arădeni DELTA – Filiala Timiş.
Proiectul GAIA îşi propune să dezvolte competenţele cheie pentru 8 voluntari, în scopul unui acces mai facil la un loc de muncă şi al îmbunătăţirii abilităţilor de carieră profesională. Timp de 10 luni, 8 tineri străini vor efectua activităţi de voluntariat cu copiii defavorizaţi, prin metode educaţiei non-formale, cum ar fi: utilizarea materialelor reciclabile, ateliere de trash-art pentru ridicarea de statui urbane decorative etc. Voluntarii vor avea ocazia să interacţioneze şi să colaboreze cu comunitatea locală şi cu asociaţiile de proprietari, în scopul de a îmbunătăţi mediul urban şi spaţiile publice. Eforturile lor vor contribui la dezvoltarea urbană şi la stabilirea de bune practici pentru comunitatea locală. Puterea exemplului lor va oferi un mare impact a activităţilor proiectului în cadrul comunităţilor în care se vor desfăşura. Totodată, voluntarii vor avea posibilitatea de a-şi dezvolta competenţe interculturale.