”Timișoara: Decembrie 1989” este un film realizat de unul dintre cei mai capabili documentariști pe care i-a avut vreodată România: regretatul Ovidiu Bose Paștina. Filmul ne poartă într-o călătorie spațiu timp, înapoi în perioada tragicelor evenimente din timpul revoluției, prin intermediul materialelor de arhivă și a interviurilor luate supraviețuitorilor din ambele tabere.
Pe de o parte, avem perspectiva revoluționarilor, care au văzut cu ochii lor evenimentele însângerate și au protestat împotriva unui regim opresiv cu riscul de a își pierde propria viață, pe de altă parte, avem perspectiva soldaților, care ne prezintă remușcările și sentimentele care i-au încercat în acele momente groaznice, când au primit ordin să tragă gloanțe în civili. Nu lipsește nici perspectiva celor neutri, a doctorilor, care au făcut tot posibilul să salveze cât mai multe vieți, indiferent din care tabără proveneau, ținând piept securiștilor și respectând jurământul pe care l-au depus atunci când au ales această meserie nobilă de a salva oameni. Pierderi au existat din toate părțile, gloanțe străpungând și ambulanțele care veneau în ajutorul celor care depindeau de el.
Haosul s-a instaurat în Piața Operei din Timișoara, printre demonstranți și militari infiltrându-se cu succes securiști, care încercau să creeze panică de ambele părți pentru a înăbuși revoluția de la rădăcină. Filmul prezintă mărturisiri emoționante, accentuate de culorile alb-negru și de coloana sonoră care accentuează atmosfera apăsătoare.
Puteți urmări filmul online, care se află la liber pe Youtube: