Poliţiştii Postului de Poliţie Sintea Mare au identificat doi adolescenţi bănuiţi de săvârşirea a trei furturi de pe raza localităţii Adea.
În urma cercetărilor s-a stabilit că în data de 9 februarie a.c., unul dintre cei doi adolescenţi a intrat prin folosirea de chei potrivite într-o casă din Adea, de unde a furat alimente şi bani. În urma extinderii cercetărilor s-a stabilit că în perioada 1-5 octombrie 2014, acesta ar fi pătruns, prin escaladarea gardului de la grădină, în curtea unui alt imobil din aceeaşi localitate, de unde a sustras un ceaun din fontă, cauzând un prejudiciu total de aproximativ 630 de lei. De asemenea, poliţiştii au stabilit că în perioada septembrie – octombrie 2014, un alt adolescent a furat 20 de scânduri din gardul unei case din Adea, cauzând un prejudiciu de aproximativ 100 de lei. Cei doi sunt cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.



