Trupa Voltaj, împreună cu Primăria Sectorului 3 din București, a oferit sâmbătă o surpriză unui cuplu de tineri care a decis să-și unească destinele chiar de Valentine’s Day. La finalul ceremoniei de căsătorie, oficiate de către primarul sectorului 3 Robert Negoiță au început să răsune acordurile unei piese Voltaj. Mirii și invitații au privit nedumeriți, neînțelegând ce se întâmplă, până și-a făcut apariția printre ei Călin Goia, solistul trupei. Cei prezenți s-au bucurat să asculte piesa „De la capăt”, cu care Voltaj s-a calificat la Selecția Națională Eurovision de anul acesta. „Să fiți mereu un pic, pic îndrăgostiți și să vă trăiți viața ca la 20 de ani!” a fost mesajul solistului Voltaj pentru proaspătul cuplu căsătorit. Surpriza a fost pe placul tuturor, majoritatea celor prezenți au fost surprinși în timp ce fredonau refrenul celei de-a doua piese, „sunt un pic pic îndrăgostit, sunt un pic, pic îndrăgostit”.
Ceea ce s-a întâmplat sâmbătă la Casa de Căsătorii a sectorului 3 este o premieră în România și face parte din categoria de surprize cu care Voltaj ne-a obișnuit. Dintre acestea, amintim concertul pentru un singur fan și concertul susținut la Terminalul Plecări al Aeroportului Internațional Henri Coandă, pe 1 Decembrie 2014.
Evenimentul de sâmbătă poate fi văzut aici:



