Spectre este al 24-lea film cu James Bond produs de Eon Productions și este al patrulea film care îl are pe Daniel Craig în rolul personajului principal. Cu un buget de aproximativ 245 de milioane de dolari și un box office global de peste 678 de milioane de dolari, este unul dintre cele mai scumpe filme care au fost realizate vreodată.
Aflându-se într-o misiune neoficială în Mexico City în urma unui ordin post-mortem primit de la vechiul M, James Bond omoară doi oameni care intenționau să arunce un întreg stadion în aer. Ironia face ca acest episod să se petreacă în timpul celebrării publice a ”Día de Muertos” (Ziua Morților), unde îl putem observa pe Bond în toată splendoarea regizorală executându-și managementul personal în situații de criză, scăpând ca prin urechile acului dintr-o clădire care se dărâmă și luptându-se cu ferocitate pentru îndeplinirea misiunii sale într-un elicopter aflat în picaj. După câteva minute în care pare că toată misiunea se va duce pe apa sâmbetei, Bond reușește în cele din urmă să îl execute pe Sciarra și să îi fure inelul special de băiat rău, pe care este gravat o caracatiță. Cum incidentul a atras atenția nedorită a mass-mediei din întreaga
Cu cât sapă mai adânc, el află că organizația mega-ticăloșilor se numește ”Spectre”, se îndrăgostește de fiica unui fost asasin din această organizație și sfidează cu succes legile rațiunii, medicinei și ale fizicii, distruge încă o mașină scumpă – un Aston Martin DB10, își pune colegii și apropiații în pericol, face sex cu Monica Bellucci, care joacă rolul văduvei aflate la ananghie, Lucia Sciarra, distruge un convoi de jeep-uri folosind un avion, distruge și avionul, aruncă în aer clădiri și încearcă să își facă ordine în suflet, desigur, totul în timp ce face tot posibilul pentru a salva lumea. Oare va reuși să își ducă misiunea la bun sfârșit, sau va muri încercând?

Dacă regia și calitatea imaginii sunt ireproșabile, nici coloana sonoră nu este mai prejos. În loc să compună soundtrack-ul în post-producție, Thomas Newman a ales să lucreze la el încă din timpul filmărilor. Melodia principală a lui Sam Smith, ”Writings on the Wall”, chiar dacă a fost intens comparată cu ”Skyfall”-ul lui Adele, se îmbină perfect cu anumite scene din film și este prima melodie din James Bond care a ocupat primul loc în ”UK Singles Chart”.
O puteți asculta aici:
Finalul lui ”Spectre” ne dă de înțeles că acesta este sfârșitul lui James Bond, sentiment susținut și de diversele declarații ale lui Daniel Craig în presă, însă experiența ne-a învățat că putem aștepta liniștiți cel de-al 25-lea film din seria James Bond.




