Deputatul Adrian Todor: Florin Didilescu a fost executat de Claudia Boghicevici pentru a face loc mediocrităţilor din PNL

Deputatul social-democrat arădean Adrian Todor critică eliminarea lui Florin Didilescu de către vicepreşedintele Consiliului Judeţean Arad, Claudia Boghicevici, din fruntea Bibliotecii Judeţene „A.D. Xenopol”. Parlamentarul arădean consideră mişelească evaluarea lui Florin Didilescu de către o comisie condusă de PNL-ista Claudia Boghicevici. „Este inadmisibil ca Florin Didilescu să fie executat într-un mod incalificabil de către o comisie subordonată politic. Nu poţi da afară pe motive puerile, un om care timp de 16 ani a condus destinele Bibliotecii Judeţene şi care a adunat doar cuvinte de laudă. Este absurd ca un profesor distins cu premii internaţionale cum este Florin Didilescu să fie evaluat şi luat la întrebări de un personaj pus politic în administraţia judeţeană. Cum, din punct de vedere profesional, lui Florin Didilescu nu i se putea reproşa nimic – acesta a fost criticat pentru lipsa de comunicare (?) şi imaginea precară a instituţiei (?). Sunt două acuze inventate cu scopul de a lăsa liber scaunul de director al Bibliotecii Judeţene «A.D. Xenopol»”, a declarat Adrian Todor. Deputatul PSD afirmă că locul lui Florin Didilescu va fi luat de un membru sau apropiat al PNL Arad. „Florin Didilescu a fost, de fapt, eliminat pentru a face loc unui membru sau apropiat al PNL Arad. Aşa-zisa evaluare nu a avut nici o legătură cu activitatea laborioasă a lui Florin Didilescu, ci doar cu dorinţa de a elibera un post de director. Faptul că am, din păcate, dreptate se va vedea în perioada următoare, atunci când pe poziţia lăsată liberă de Florin Didilescu va fi impus un om de partid. Asemenea manevre sunt nişte lovituri date culturii arădene şi nu vor aduce niciun plus acestui segment. Spun acest lucru pentru că tocmai doamna Boghicevici şi colegii săi de partid se băteau cu cărămida în piept pentru cultura arădeană”, a declarat deputatul Adrian Todor.

2 COMENTARII

  1. Cine este Didilescu? Un actor ratat,care a vrut sa fie director la Teatru dar nu a reusit si a ajuns Director la Biblioteca pe care a distrus-o. Apoi, pentru că avea timp liber a făcut Amifran -ul ca sa fie și el “actor” .

  2. Didilescu cum și-a ținut orele la Liceul Economic cu norma intreaga de profesor ?Fiind și director și având și preocupări in afara bibliotecii cu Amifran.
    El pleca din Biblioteca o luna vara o luna iarna fără sa își ia concediu fără plata , aici trebuie sa verifice ITM – ul .

Comentariile sunt închise