Furtună la Nădlac: vântul a smuls acoperişurile de pe case şi blocuri

Oraşul Nădlac a fost lovit de o furtună extrem de violentă, care a provocat daune importante. Vântul a smuls acoperişuri de pe case şi blocuri şi a rupt copaci, lăsând în urmă un peisaj de coşmar. Prin violenţă, furtuna a fost comparabilă cu cea care a afectat vineri o parte din municipiul Arad şi Staţiunea de Cercetare, Dezvoltare şi Creşterea Bovinelor Arad. Echipaje ISU şi de poliţie au intervenit pentru înlăturarea efectelor furtunii. Valoarea daunelor însă urmează să fie stabilită după ce vor fi evaluate toate pagubele făcute de furtună.

[Foto: Facebook]