În această dimineaţă, în jurul orei 00.18, prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, la dispeceratul Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad a fost solicitată intervenția unui echipaj, pe Calea Aurel Vlaicu din municipiul Arad, în faţă la Atrium Mall.
Sesizarea a fost făcută de către o patrulă a Poliției Locale, care patrula în zona respectivă, solicitând sprijin, deoarece un grup de persoane se băteau în mijlocul străzii, iar unul dintre bătăuşi era înarmat cu un topor. Jandarmii au ajuns de urgență în sprijinul echipajului de la Poliția Locală, unde i-au identificat pe toți cei implicați în eveniment. Aceștia sunt patru bărbați cu vârste cuprinse între 29 și 47 de ani, domiciliați în municipiile Arad și București. La verificări, a rezultat că întreg conflictul a fost creat pe fondul unor neînțelegeri dintre cei patru, foond implicată şi o prostituată. Având în vedere că ,,tulburarea ordinii şi liniştii publice”, ,,lovirea sau orice alte acte de violență cauzatoare de suferințe fizice“și ,,amenințarea”, constituie infracțiuni, conform prevederilor Codului Penal, jandarmii le-au întocmit tuturor participanților la scandal, actele de sesizare necesare organelor de urmărire penală.



