Poliţiştii de frontieră arădeni au depistat un bărbat şi o femeie din Federaţia Rusă care au încercat să iasă ilegal din ţară folosindu-se de documente false bulgăreşti.
La Punctul de Trecere a Frontierei Curtici, s-au prezentat pentru a ieşi din ţară, călătorind ca pasageri într-un tren Inter – Regio, pe relaţia Brasov – Budapesta, un bărbat şi o femeie. La controlul de frontieră, ei s-au legitimat cu două cărţi de identitate asemănătoare celor eliberate de autorităţile bulgare. Cu ocazia verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că documentele prezentate la control sunt false, neîndeplinind condiţiile de formă şi de fond ale unora autentice. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că cei doi sunt cetăţeni din Federaţia Rusă, o femeie în vârstă de 28 de ani şi un bărbat de 35 ani. Ei au declarat că şi-au cumpărat documentele cu 1.000 euro, fiecare şi au recurs la această metodă deoarece doreau să ajungă în Spania şi nu posedau o viză valabilă pentru Spaţiul Schengen.
Poliţiştii de frontieră au luat măsura întreruperii călătoriei celor doi şi le-au întocmit actele de urmărire penală pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat şi fals privind identitatea.



