Atenție arădeni: Primăria Arad asigură transport pentru persoanele cu handicap aflate în scaun rulant

Primăria Municipiului Arad prin Compania de Transport Public Arad în colaborare cu Direcția de Dezvoltare și Asistență Socială Arad, a anunțat că pune la dispoziția persoanelor cu handicap, aflate în scaun rulant și a însoțitorilor acestora un microbuz special adaptat, ca urmare unei programări prestabilite. Persoanele interesate de asigurarea transportului pot solicita telefonic acest serviciu la numărul de telefon 0257/275537, de luni până joi între orele 8.00 – 17.00 și vineri între orele 8.00 – 14.00, cel puțin în ziua anterioară efectuării transportului dar nu mai târziu de ora 11.00. Transportul se asigură persoanelor de pe raza municipiului Arad, în municipiul Arad, în următorul interval orar: luni – vineri, orele 5.30 – 23.30; sâmbătă – duminică, orele 8.00 – 16.00. Prioritare sunt persoanele care solicită asigurarea transportului pentru consultații și investigații medicale.

Răspunde

Introduceți comentariul
Introduceți numele dumneavoastră aici