Deputatul Vasile Nagy (AUR): Arădenii au nevoie de o administrație eficientă, nu de măriri de taxe locale

Primăria Aradului dorește să schimbe zonarea unor străzi din Arad, în baza unui proiect de hotărâre de consiliu local municipal postat la transparență. Astfel, luând în calcul doar de criterii care țin de străzi asfaltate, rețele de utilități dar fără a avea în vedere și poziționarea străzilor față de centrul orașului, se va ajunge la situația aberantă ca aproape toată rețeaua stradală a municipiului Arad să fie inclusă în zona A, ceea ce implică un nivel sporit de taxe locale. AUR Arad ține să atragă atenția administrației locale că arădenii, în aceste vremuri grele, au nevoie de eficiență, nu de impozite și taxe care să le scoată și mai mulți bani din buzunare.
„Am văzut proiectul supus la transparență de conducerea Primăriei, care de fapt nu urmărește binele arădenilor, ci doar să scoată cât mai mulți bani de la cetățeni. Este inadmisibil ca noua zonare să cuprindă în zona A aproape toate străzile din Arad, începând cu zona ultracentrală până la cele mai depărtate cartiere. Pe lângă asfalt și utilități, trebuie ținut cont în mod obligatoriu și de accesul facil la instituțiile publice din centrul Aradului atunci când se decide zonarea municipiului. Proiectul pregătit de Primărie are doar un singur scop evident: acela de a-i împovăra pe arădeni cu mai mulți bani pe care trebuie să-i plătească în condiții de criză, majorări nesimțite de tarife pentru energie electrică, termică și gaze la care se adaugă scumpirile la alimente, carburant și lista, din păcate, poate continua. Somăm Primăria Aradului, pe primarul Călin Bibarț și pe consilierii locali ai noii majorități din CLM să nu aprobe acest proiect de hotărâre așa cum a fost el prezentat. Prea mulți bani sunt aruncați de Primărie pe lucrări proaste și scumpe, pe fantezii cu impact electoral pentru a nu fi găsite resurse financiare altfel decât prin majorări de taxe și impozite. Eficiență, inteligență administrativă și respect față de cetățeni, asta trebuie să le ofere Primăria arădenilor!”, a declarat Vasile Nagy, deputat AUR Arad.