Avem dovada: cum aruncă banii europeni pe apa sâmbetei Consiliul Județean condus de dr. Cionca

Bătaie de joc pe bani publici: Consiliul Județean Arad, condus de dr. Iustin Cionca, aruncă banii pe lucrări de calitate îndoielnică. Un exemplu clar (se vede în imagine) este în satul Horia, pe drumul Arad-Șiria, unde toate strategiile liberale ale unui alt specialist în drumuri, Gheorghe Falcă, nu vor putea determina apa să curgă pe șanțuri. Care șanțuri, în altă ordine de idei, par a fi construite nu pentru evacuarea apei de ploaie, ci în variantă anti-tanc (că tot este la modă), devenind adevărate potențiale capcane mortale pentru șoferi. Mai trist este că lucrarea se face pe bani europeni. „Drumul Arad-Şiria-Pâncota, în lungime de 30 km, este modernizat din fonduri europene nerambursabile, câștigate de Consiliul Județean Arad în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020. Valoarea lucrării este de 72 de milioane de lei. Deja de anul trecut se poate circula în condiții foarte bune pe tot tronsonul, iar anul acesta lucrarea se finalizează și poate fi recepționată. În acest moment, lucrarea se află la faza de execuție a rigolelor și scurgerilor pe marginea drumurilor în localități”, spunea în urmă cu câteva zile Iustin Cionca, referindu-se la bătaia de joc din Horia.
De când a preluat șefia Consiliului Județean Arad, dr. Iustin Cionca ne spune cum s-au modernizat drumurile județului Arad în perioada conducerii sale înțelepte. E drept că la început s-a cam „bătut” în declarații cu colegul de partid, Sergiu Bîlcea, dar a scăpat rapid de concurență pentru că Bîlcea a plecat în camera Deputaților și acum își face încălzirea de pe margine pentru a ataca Primăria Aradului. Problema este că la capitolul „calitate”, cam toate drumurile ctitorite în mandatul Cionca lasă (prea) mult de dorit.

Răspunde

Introduceți comentariul
Introduceți numele dumneavoastră aici