De la începutul săptămânii, primele sume de bani reprezentând avansul pentru subvenție au început să intre în conturile fermierilor români. Anul acesta, procedura de plată s-a simplificat iar suma primită ca avans ajunge până la 70 la sută din subvenție.
„Fermierii români au început să primească, de luni, banii reprezentând plata avansului pentru subvenții. A început autorizarea avansului la plată pentru primii 40.810 fermieri care beneficiază de o sumă totală de 206.721.000 euro. În premieră, se acordă avans pentru specia taurină, ca sprijin pentru acest sector al crescătorilor de animale. Până la sfârșitul anului, aproximativ 1,3 miliarde de euro de la Uniunea Europeană vor intra în conturile fermierilor români. Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, condus de PSD, are resurse pentru acordarea avansului pentru toți cei aproximativ 790.000 beneficiari care au depus cererile pentru înființarea de culturi agricole și creșterea animalelor. Conform informațiilor de care dispun, printre cei cărora le-au intrat deja subvențiile în conturi se numără și fermieri din județul Arad”, a declarat Adrian Alda, deputat PSD Arad, vocea fermierilor arădeni în Parlament.



