Sediu modern pentru pompierii arădeni în orașul Curtici

Pompierii arădeni au, începând de azi, un sediu nou în orașul Curtici. La festivitatea de inaugurare a acestuia au luat parte, alături de oficialități locale și județene, și Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, pe Inspectorul General al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, general locotenent Dan Paul Iamandi.
„Astăzi, 21 octombrie 2022, a avut loc ceremonialul militar prilejuit de inaugurarea noului sediu al Punctului de lucru Curtici. Am avut onoarea de a-i avea alături de noi pe Ministrul Afacerilor Interne, domnul Lucian Bode, pe Inspectorul General al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, domnul general locotenent Dan Paul Iamandi și reprezentanți ai autorităților publice locale. Scopul relocării Punctului de lucru a fost eficientizarea acţiunilor de intervenţie prin reducerea timpului de răspuns în cazul unor situații de urgență și creșterea gradului de siguranţă a cetățenilor. În cadrul Punctului de lucru Curtici se vor regăsi două autospeciale, dintre care una de stingere cu modul pentru descarcerare și o ambulanță SMURD. Echipajele din Curtici vor executa misiuni specifice de pregătire şi răspuns în cazul producerii unor situaţii de urgenţă pe raza administrativ teritorială a două orașe și cinci comune, deservind o populație de aproximativ 43000 de locuitori. Mulțumim Primăriei Curtici și Consiliului Județean Arad precum și tuturor celor care s-au implicat în realizarea unui sediu modern cu dotări optime care să asigure buna funcționare a acestuia”, a comunicat ISU Arad.

Răspunde

Introduceți comentariul
Introduceți numele dumneavoastră aici