Necaz mare pentru un bărbat din Aradul Nou: a uitat un aparat în priză și a rămas fără casă

În această noapte, o casă a ars pe Calea Timișorii din cartierul Aradul Nou. Au fost complet distruse două camere, iar proprietarul a făcut un atac de panică. „În noaptea de 1/2.11.2022, în jurul orei 04:15, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la o casă din municipiul Arad, Calea Timișorii. Pentru misiune au fost dislocate forțe și mijloace din cadrul Detașamentului de Pompieri Arad cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială cu modul pentru descarcerare, autoscara S42 și un echipaj SMURD. La sosirea forțelor de intervenție incendiul se manifesta generalizat cu flacără deschisă la nivelul a două încăperi, pe o suprafață de aproximativ 40 de mp, cu posibilitate de extindere la restul casei”, a declarat Ruxandra Klein, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Arad. Pompierii au lichidat incendiul în limitele găsite, limitând propagarea flăcărilor și au salvat casa. „În urma flăcărilor au ars cele două încăperi (dormitorul și bucătăria), cu bunurile aflate în interior. Echipajul SMURD a acordat îngrijiri medicale unui bărbat în vârstă de aproximativ 35 de ani care a suferit un atac de panică. Acesta a fost transportat la spital pentru îngrijiri și investigații medicale suplimentare. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind un scurtcircuit. În speță, proprietarul a lăsat nesupravegheat un aparat electric în priză”, a declarat Ruxandra Klein, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Arad.

Răspunde

Introduceți comentariul
Introduceți numele dumneavoastră aici