VEZI AICI Cum poți participa la audiența gratuită a Avocatului Poporului la Arad

Avocatul Poporului – Biroul Teritorial Timișoara organizează audiențe gratuite la Arad, în 3 aprilie. Instituția Prefectului – Județul Arad oferă amănunte pentru cei care doresc să se înscrie în audiență.
„Ca urmare a solicitării Biroului Teritorial Timișoara al Avocatului Poporului, aducem la cunoștința cetățenilor interesați că în data de 03.04.2023, între orele 10:00 și 14:00, la sediul Direcției Venituri a Primăriei Municipiului Arad, din strada Mucius Scaevola, nr. 9-11, reprezentanți ai Biroului Teritorial Timișoara al Avocatului Poporului vor acorda audiențe. Pentru operativitate se recomandă ca persoanele interesate să solicite telefonic o programare, iar în cadrul audienței să prezinte o cerere în care să prezinte pe scurt problema cu care se confruntă și documente justificative. Persoanele interesate se pot înscrie în audiență la numărul de telefon 0256-220321 sau prin e-mail, la adresa avptimis@avp.ro. Audiențele se susțin, în paralel, și la sediul Biroului Teritorial Timișoara al Avocatului Poporului din Timișoara, B-dul Republicii, nr. 12, zilnic între orele 09:00-16:00. Nu se percep taxe pentru acordarea audiențelor”, a comunicat Biroul de presă al Instituției Prefectului – Județul Arad.

Răspunde

Introduceți comentariul
Introduceți numele dumneavoastră aici