Scandal la Vânători: polițiștii au tras focuri de armă pentru a reține un bărbat

Scandal mare în satul Vânători: un bărbat, băut, și-a certat și amenințat familia. Polițiștii chemați în ajutor nu au reușit să-l rețină utilizând sprayul lacrimogen din dotare și au fost nevoiți să tragă două focuri de armă.
„În ziua de 3 decembrie a.c., în jurul orei 14:10, polițistii Secției 3 Rurală Chișineu-Criș au fost solicitați, direct, să intervină pentru aplanarea unui scandal în familie, în localitatea Vânători. La fața locului, a fost identificat un bărbat de 33 de ani, care, sub influența alcoolului, a continuat să facă scandal, devenind și mai recalcitrant. Polițiștii sosiți la fața locului au imobilizat bărbatul recalcitrant după tragerea a două focuri de armă, fără a fi rănită nicio persoană. În prealabil, a fost folosit spray-ul lacrimogen, la fața locului fiind solicitate și alte echipaje, în sprijin. Toate persoanele au fost conduse la audieri, pentru clarificarea stării de fapt și luarea măsurilor de urmare, fiind informat Parchetul de pe lângă Judecătoria Chișineu-Criș”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Arad.

Răspunde

Introduceți comentariul
Introduceți numele dumneavoastră aici