A fost arestat: a mers la REMAT și l-a informat pe cel cercetat ce probe au procurorii

Foto: Arhiva

Un bărbat de 44 de ani din Arad a mers la REMAT și l-a informat pe cel cercetat ce probe au procurorii într-un dosar penal aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov. Pentru informații, a primit 5.000 de euro. După mai bine de o lună, bărbatul a fost arestat.
În data de 10.09.2025, C.F.I., un bărbat de 44 de ani din Arad, în timp ce se afla în fața centrului de colectare materiale feroase/neferoase REMAT zona UTA a dat informații unei persoane cercetate într-un dosar penal aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, cu privire la perchezițiile ce urmau să aibă loc la domiciliu său. Prin informațiile furnizate, bărbatul i-a oferit celui cercetat un ajutor în scopul îngreunării cercetărilor penale. Pentru serviciile sale C.F.I. a primit suma de 5.000 de euro.
În data de 22.10.2025, Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad a sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Arad cu propunerea de luare a măsurii arestării preventive față de C.F.I., propunerea fiind admisă, pe numele acestuia fiind emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.