Ziua Câmpului eAgronom 2025 la Zădăreni – Arad: soluții regenerative pentru ferme mai profitabile și soluri mai sănătoase

11 noiembrie 2025, Zădăreni (Arad) – Fermierii arădeni sunt invitați să descopere soluțiile durabile ale viitorului agricol la Ziua Culturilor Realizate în Sistem Regenerativ eAgronom 2025, organizată în parteneriat cu Diva Sol, VSD și Asociația Terra Gloria. Evenimentul are loc la Zădăreni, județul Arad, și reunește fermieri, specialiști și companii din sectorul agricol care susțin un model de producție mai sustenabil, mai profitabil și mai prietenos cu mediul.

România se confruntă tot mai des cu secete prelungite, ploi neregulate și scăderea fertilității solului. În acest context, agricultura regenerativă devine un răspuns concret la provocările climatice, prin practici care refac structura solului, reduc emisiile de CO₂ și cresc reziliența fermelor. Printre tehnologiile prezentate se numără însămânțarea directă (no-till), culturile de acoperire, rotația inteligentă a culturilor, fertilizarea de precizie și reducerea inputurilor sintetice. Aceste metode conduc la soluri mai sănătoase, costuri reduse și profitabilitate crescută pentru fermieri.

Un punct central al zilei de câmp îl reprezintă Programul de Carbon eAgronom, o inițiativă care sprijină fermierii să adopte practici sustenabile și să fie recompensați financiar pentru contribuția lor la protejarea mediului. Prin participarea în program, fermierii pot genera și vinde credite de carbon certificate, reduce amprenta de carbon a fermei, accesa venituri suplimentare și beneficia de consultanță tehnică și financiară. „Ne dorim ca eAgronom să devină un ghișeu unic pentru noua generație de management agricol — cu acces la date, la subvenții și la credite verzi, dar și la venituri suplimentare din carbon farming”, a declarat Normunds Igolnieks, membru al boardului ZGI Capital (investitor în eAgronom).

La Zădăreni arătăm ce înseamnă, concret, trecerea de la intenție la practică. Fermierii văd pe câmp efectele culturilor de acoperire și ale semănatului direct, discută cu specialiștii și pleacă acasă cu un plan aplicat. Asta înseamnă progres”, afirmă dr. ing. Zoltán Felföldi, președinte Terra Gloria. Acesta subliniază și dimensiunea comunitară a tranziției: „Agricultura regenerativă este o șansă reală pentru fermierii români de a-și asigura viitorul economic și ecologic. Solurile sănătoase rețin mai multă apă, reduc nevoia de inputuri și contribuie la neutralitatea climatică. Terra Gloria sprijină acest tip de transformare prin parteneriate între fermieri, mediul academic și autoritățile locale.

La nivel european, agricultura regenerativă este o prioritate în cadrul Pactului Verde și al strategiei „De la fermă la consumator”. În Planul Național Strategic 2023–2027, România include măsuri dedicate practicilor conservative, iar programe precum eAgronom Carbon pot conecta fermele românești la piața voluntară a carbonului, unde fiecare tonă de CO₂ stocată în sol poate fi valorificată economic.

Regiunile Arad, Bihor, Timiș și Călărași se remarcă deja prin ferme care testează sisteme regenerative în parteneriat cu ONG-uri, universități și autorități locale. „Mulți fermieri vor să devină mai sustenabili, dar nu știu de unde să înceapă. Parteneriatul cu eAgronom simplifică traseul și îl face profitabil”, declară Donatas Dailidė, președinte DOJUS Group.

Evenimentul are loc pe 11 noiembrie 2025, de la ora 9.00, la Pensiunea Maria, Str. Tineretului 1001, Zădăreni, Arad. Participarea este gratuită, pe bază de înscriere prealabilă pentru rezervarea locului. Formular de participare: [link de înscriere].