De-a dreptul șocant: Primăria Municipiului Arad nu are banii necesari să suporte deplasarea echipei de robotică Delta Force a Liceului Național de Informatică Arad la FIRST Robotics Competition World Championship, dar are bani să expropieze clădirile din zona Parcului Reconcilierii.
Anunțul a fost făcut chiar de către Primăria Municipiului Arad, care a anunțat că
a demarat lucrările de demolare a construcțiilor din zona insalubră situată în vecinătatea Parcului Reconcilierii. Și primarul Călin Bibarț a făcut un rond de dimineață ca să vadă cum începe demolarea.
Până în prezent, o parte dintre imobilele existente au fost expropriate și sunt în curs de demolare, urmând ca pe parcursul acestui an să fie realizate noi proceduri de expropriere și lucrări de desființare, astfel încât terenul cuprins între străzile Ecaterina Teodoroiu și Piotr Ilici Ceaikovski să fie eliberat de construcții.
Pe amplasamentul rezultat urmează să fie amenajată inițial o parcare la sol, iar după obținerea tuturor avizelor o parcare supraterană, pe mai multe niveluri, care va deservi întreaga zonă a Parcului Reconcilierii și a Inspectoratului de Poliție Județean Arad.



![[VIDEO] Incendiu în Cartierul Verde: trei case sunt în flăcări](https://arad24.net/wp-content/uploads/2023/05/pompieri-incendiu-1-218x150.jpg)