Accident pe autostrada Arad-Timișoara: sunt 3 victime

Foto: Arhiva

Un eveniment rutier a avut loc în urmă cu puțin timp pe autostrada Arad-Timișoara, într-o zonă unde au loc frecvent accidente de circulație. Au fost implicate un TIR și un autoturism. Din primele informații sunt 3 victime.
„Un accident rutier în care au fost implicate două autoturismea avut loc pe autostrada A1, la km 528, pe sensul de deplasare Timișoara – Arad. Intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu o autospecială de descarcerare și două ambulanțe SMURD, dintre care una de Terapie Intensivă Mobilă. În sprijin intervine o autospecială de stingere din cadrul ISU Timiș. Intervenția este în desfășurare”, a declarat Ruxandra Klein, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Arad.

UPDATE: „În urma accidentului au rezultat 3 victime, conștiente, cooperante și neîncarcerate. Este vorba despre șoferul autocamionului, șoferul autoturismului și pasagerul. Toate cele trei persoane au fost asistate medical la locul evenimentului, iar în urma evaluării medicale, două dintre acestea au fost transportate la spital pentru îngrijiri și investigații medicale suplimentare. Este vorba despre doi bărbați, în vârstă de 83, respectiv 70 de ani. Șoferul autocamionului a refuzat transportul la spital. Pompierii militari arădeni au acționat, de asemenea, pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor la locul evenimentului”, a declarat Ruxandra Klein, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Arad.

Răspunde

Introduceți comentariul
Introduceți numele dumneavoastră aici