
Și așa a… zburat și singura cursă charter de pe aeroportul Arad la Timișoara. Un aeroport în care s-au investit milioane de euro, din bugetul Consiliului Județean, inclusiv pentru a fi „ținut în viață”, deși de ani de zile de la Arad nu mai sunt operate curse de linie, decât vara, chartere, o singură cursă pe săptămână. În acest an, charterul de Antalya a… zburat la Timișoara. Adică banii arădenilor au fost irosiți degeaba.
Că situația este dezastruoasă, o spun specialiștii, nu conducerea Consiliului Județean Arad, care se laudă într-una cu munca depusă, de parcă nu din acest motiv ar fi fost aleasă li plătită.
AirlinesTravel.ro – cel mai citit site de aviație si turism din România, arată că investițiile de la Aeroportul Arad au fost făcute prost: „Problema ține inclusiv de limitele operaționale ale aeroportului. Pista de la Arad are 2.000 de metri, iar la temperaturi foarte ridicate performanțele aeronavelor la decolare scad. Pe scurt, aerul cald este mai puțin dens. Motoarele și aripile „simt” acest lucru, iar un avion greu, încărcat cu pasageri, bagaje și combustibil, poate avea nevoie de o distanță mai mare pentru decolare. În asemenea situații, operatorul poate reduce greutatea aeronavei sau poate alege un aeroport cu o pistă mai lungă. Iar Timișoara are o pistă de 3.500 de metri”.
O slabă compensare a situației de acum este așteptată în perioada 2-22 noiembrie 2026, când Aeroportul Timișoara își va închide complet pista pentru lucrări și arădenii speră că traficul va fi mutat în mare parte pe Aeroportul pustiu din Arad. Evident, doar pentru aeronavele pentru care pista scurtă din Arad este potrivită.



