Prim-vicepreședintele PC Arad cere instituțiilor statului să-și facă datoria în cazul primarului Falcă

 photo leontinaslau_zps9142c4e9.jpg

Leontin Aslău, prim-vicepreședinte al filialei arădene a Partidului Conservator a explicat în cadrul unei conferințe de presă că arădenii trebuie să aibă curaj atunci când au probleme cu instituții ale statului.

Leontin Aslău este un cunoscut om de afaceri de pe ștrandul arădean. Primarul Gheorghe Falcă a făcut tot posibilul să-i închidă afacerea, dar Aslău a apelat la justiție și spune că i s-a făcut în sfârșit dreptate. „Am câștigat prima sentință în anul 2005. De atunci, am mai câștigat și altele. Am fost amendat de poliție că nu i-am lăsat pe cei de la PDL să joace fotbal în parcarea concesionată de mine. Poliția m-a amendat cu 700 de lei când la o întrunire cu investitorii de pe ștrand m-am adresat primarului cu apelativul „măi Ghiță”. A fost Poliția municipiului Arad, cu domnul Bala Dănuț în frunte. Am câștigat în instanță, dar cheltuielile de judecată nu le-am mai cerut. Ideea a fost ca poliția arădeană să înțeleagă că nu face poliție politică”, a explicat Leontin Aslău. În cadrul proceselor pe care le-a avut cu Primăria Arad, un cunoscut judecător arădean, deși a fost la fața locului, a dat câștig de cauză Primăriei. „A profitat de faptul că este inamovibil și a fost stropit probabil cu cerneală portocalie”, a explicat prim-vicepreședintele PC. El a crezut în justiție și până la urmă a câștigat. „Am pierdut doi ani din cauza acelui judecător”, spune Leontin Aslău. A câștigat procesul cu Primăria pentru parcarea sa de pe ștrand și va primi inclusiv daune morale. El are încredere în instituțiile statului, că acestea își vor face datoria. Astfel, va sesiza Curtea de Conturi, ca la controlul care va avea loc la Primăria Arad să urmărească imputarea daunelor constatate din banii primarului Falcă. Aslău a sesizat și ANI în cazul Gheorghe Falcă și așteaptă soluționarea cazului.

5 COMENTARII

  1. asa m-am saturat de toate porcariile pe care le face falca asta…avem un micro parc si o micro strada la suprapret cu care se tot mandreste, dar drumurile si semaforizarea de cacao…

  2. Falca este un politician cunoscut pentru faptul ca obisnuieste sa calce pe cadavre…daca esti de partea lui, inevitabil iti va face faze nasoale, cum i-a facut si socrului. Nu ca as fi mare fan PD-L, dar trebuie sa avem in vedere ca mai presus de toate, suntem oameni, iar fazele urate pe care le face altor oameni doar pentru ca sunt ok cu el mi se par de foarte mare prost gust. Desigur, asta in timp ce face pe marele sfant in fata celorlalti.

Comentariile sunt închise