Re>patriot, un proiect pentru românii din diaspora

repatriot

Autor: Silviu-Gabriel Szentesi

Un proiect inedit vrea să atragă românii valoroși care sunt plecați în străinătate să se întoarcă acasă și să devină antreprenori de succes.

În diaspora sunt milioane de români. Conform unui studiu realizat în 2012, în Italia, 23% dintre români declarau că doresc să investească într-o afacere în România. Re>patriot se adresează în general românilor care trăiesc în Italia, Spania, Marea Britanie sau alte ţări, dar în același timp și românilor care sunt de mult timp în străinătate și doresc să rămână acolo, dar sunt interesați să pornească o afacere în țară, transferand astfel în România expertiza și bunele practici dobândite în țara adoptivă.

Proiectul pune la dispoziţie portalul http://repatriot.ro/ cu informaţiile necesare despre a începe o afacere în România și care va oferi consiliere în legătură cu oportunităţile de business și de angajare în ţară. Re>patriot presupune, pentru început, organizarea a șapte conferinţe în Italia, Spania și Marea Britanie, prin care românii să ia contact direct cu antreprenori de succes care fac business corect în România. În cadrul evenimentelor, vor fi promovate oportunităţile de a face business în ţară și vor fi prezentate exemple de succes ale antreprenorilor care au ales să rămână în România și au reușit să construiască business-uri sănătoase și corecte.