După zeci ani de zile în care a stat abandonat, cinematograful din Grădişte se redeschide. Clădirea a fost abandonată de Regia Autonomă de Distribuție și Exploatare a Filmelor România Film (RADEF) şi a fost preluată de municipalitatea arădeană. Cinematografele Arta, cel din cartierul Grădiște și cel din cartierul Gai (fostul cinema „Solidaritatea”) au fost reabilitate de Primăria Muncipiului Arad și aduse la standardele actuale de proiecție.
Primul film care va rula la cinematograful din cartierul Grădiște după 27 de ani, va fi „Băiatul și bestia“ (The boy and the beast), o animație HD, sâmbătă, 29 aprilie, de la ora 11.00, iar intrarea este liberă. Proiecția face parte dintr-un program inițiat de Centrul Municipal de Cultură Arad în colaborare cu Asociația CitiZenit, care are ca scop, pe termen lung, revitalizarea cinematografelor arădene.



