Lacrimi și durere: Mihaela Gaiță, tânăra preoteasă de la Rădești ucisă de Covid, a fost înmormântată în comuna natală, Târnova

Sute de persoane au plâns, conducând-o pe ultimul drum pe preoteasa de numai 22 de ani, Mihaela Valentina Gaiță. Soția preotului din Rădești a fost înmormântată în comuna sa natală, Târnova.
Un sobor de preoți și diaconi, condus de Preasfințitul Părinte Emilian Crișanu, a oficiat slujba de înmormântare. „Preoteasa Mihaela Valentina a lăsat Bucovina și a venit în această zonă, după ce a studiat la Seminarul Teologic de la Prislop și căsătorindu-se cu Dan Alexandru au mers împreună pentru a sluji Bisericii și lui Dumnezeu din Parohia Rădești. Iubitoare de familie, de Biserică și de oameni, Mihalela Valentina fost o preoteasă harnică și darnică, o preoteasă care iubea oamenii din parohie, bătrâni și tineri, și-l ajuta pe Părintele în slujirea sa pastorală. O preoteasă care și-a înțeles menirea ei de soție de preot, pentru că această stare implică și multă responsabilitate”, a rostit Preasfințitul Părinte Emilian Crișanu, episcop vicar al Arhiepiscopiei Aradului.
Mihaela Valentina Gaiță s-a născut la 5 ianuarie 1999 în Câmpulung Moldovenesc. A absolvit Școala Generală din Târnova, în județul Arad și a urmat cursurile Seminarului Teologic Ortodox „Sfânta Ecaterina” de la Mănăstirea Prislop și apoi Școala Postliceală Sanitară „Vasile Goldiș” din Arad. Din anul 2019 a fost căsătorită cu preotul Alexandru Dan Gaiță de la parohia Rădești. Mihaela Valentina Gaiță a fost diagnosticată cu COVID 19 și a fost internată în stare gravă la spital, fiind transferată în Ungaria, la Debrecen. A fost intubată aproape cinci săptămâni, dar s-a stins din viață în 26 noiembrie.

Răspunde

Introduceți comentariul
Introduceți numele dumneavoastră aici