9 copii au fost adoptați în județul Arad de la începutul anului 2023

De la începutul acestui an, 9 copii au fost adoptați în județul Arad. În anul 2022,„Anul acesta, la nivelul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad, în perioada 01 ianuarie – 31 mai, 13 familii au primit atestatul de familie adoptatoare, pentru 11 copii a fost deschisă procedura pentru adopție, iar 9 copii au fost încredințați în vederea adopției, în continuare fiind atent monitorizată dezvoltarea copilului și relația de atașament copil-familie”, a declarat director general Erika Stark, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad.
În anul 2022, arată statisticile DGASPC Arad, 38 de familii au primit atestat de familie adoptatoare, 25 de copii au fost propuși pentru adopție, iar 25 au fost încredințați în vederea adopției.
„Persoanele care adoptă un copil beneficiază, din 2 aprilie 2023, de concediu de acomodare de doi ani, perioada de concediu fiind dublată de la unul la doi ani, conform prevederilor Legii 70/2023, prin care s-a modificat Legea 273/2004 privind procedura adopției. Motivarea dublării concediului de acomodare o constituie eliminarea diferențelor de tratament între părinții naturali, care beneficiază de un concediu de creștere a copilului de doi ani, și cei adoptivi, care, până la intrarea în vigoare a noului act normativ, beneficiau de un concediu de acomodare de doar un an”, a declarat director general Erika Stark, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad.

Răspunde

Introduceți comentariul
Introduceți numele dumneavoastră aici