Nici nu a început bine perioada electorală, că deja vechi metehne se arată la suprafață pe ici-colo prin frumosul nostru județ. Nu oriunde ci chiar acolo unde cineva vrea să răstoarne cu orice preț bine-statornicitele preferințe ale electoratului. Comuna Moneasa, care găzduiește vestita stațiune cu același nume, se află pe lista de trofee a partidului care de peste două decenii și-a arogat stăpânirea asupra județului. Pentru că, ce să vezi? Localnicii refuză să pună botul la manevre și îl tot aleg cu elan pe același primar, de altă culoare politică. Dar acum, că tot se apropie o nouă campanie, mașina electorală s-a pornit și, ca prim pas, s-a apelat la metoda „Flotantul”. Adică, dacă localnicii votează altceva, atunci aducem noi pe cine trebuie, oameni care la ordin vor pune ștampila așa cum li s-a ordonat. Un influent om de afaceri din zonă, e drept, la ceva distanță de Moneasa, de pe la Ineu, a reușit deja să aducă vreo zece „flotanți”, toți găzduiți la aceeași adresă din Moneasa, după cum ne-a suflat o șopârliță parteneră. Și dacă cei în drept se vor face în continuare că plouă, că tot avem parte de o primăvară ploioasă, va mai aduce și alții. Tot „flotanți” și tot cazați, în acte, la grămadă. E drept, doar până la 9 iunie, după care probabil oamenii se vor împrăștia din nou în lumea cea largă.
Cam așa se prezintă mișcările de conac pe la noi… Că tot se apropie alegerile… Pentru că dacă plouă, atunci plouă și nu se vede din tribune…
Acesta este un pamflet și va fi tratat ca atare.


