Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean se laudă că Programul Anghel Saligny este un succes pentru Consiliul Județean. „Succesul” înseamnă modernizarea a doar trei tronsoane de drumuri județene, pe o lungime totală de 45 kilometri. Calitatea acestor lucrări este resimțită de arădeni, care nu au deloc cuvinte de laudă la adresa conducerii Consiliului Județean Arad.
Nici nu știu arădenii în ce lume minunată trăiesc. Din biroul președintelui Consiliului Județean Arad, se întrezăresc doar realizări excepționale. De exemplu, un drum județean de doar 11 kilometri, cel de la Dieci la Dezna, a devenit, nici mai mult nici mai puțin decât „Transalpina Aradului”. În paranteză spus, adevărata șosea Transalpina, DN 67C, traversează câteva județe, pe o distanță de peste 100 km, la înălțimi amețitoare. „Am profitat la maximum de Programul «Anghel Saligny», prin care am modernizat 45 de kilometri de drum, pe trei tronsoane strategice: Lipova-limită TM – pentru dezvoltarea economiei zonale, Dieci-Dezna, botezat neoficial «Transalpina Aradului» – pentru dezvoltarea economiei și scurtarea drumului spre stațiunea Moneasa, și Mâsca-Măderat-Arăneag – care facilitează dezvoltarea turistică și culturală de la Căsoaia, cu tabăra școlară și parcul de sculptură”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad. Doar că Moneasa este o stațiune care fără cele câteva festivaluri finanțate de Consiliul Județean, trăiește doar din amintiri, iar Căsoaia mai are mult până la dezvoltarea pe care și-o imagineaază conducerea Consiliului Județean Arad.
Cele trei drumuri județene cu care se laudă președintele Iustin Cionca sunt: Lipova-limită Jud. Timiș – 22 km, valoare totală de 87,3 milioane lei, Dieci-Dezna – 11 km, valoare totală de 28,7 milioane lei și Mâsca-Măderat-Arăneag – 11,5 km, valoare totală de 33,3 milioane lei.



