– Interviu cu Milan Menghesi, co-fondator Blue Diamond Generation din Timișoara
– Cum a început cariera ta în Network Marketing?
– Eram un om foarte simplu, dintr-o familie foarte simplă care avea un job foarte simplu, unul de noapte și unul de zi, practic două joburi. La un moment dat m-am săturat de acest mod de a trăi și mi-am zis: „Vreau să fac și eu bani!”. Am luat câteva cărți, le-am citit și mi-am dat seama că singura șansă pentru mine ca să încep un business fără bani a fost să devin partener într-o companie de Network Marketing. Am început să învăț ceea ce înseamnă Network Marketing, am început să-l practic și în numai doi ani de zile am avut un câștig destul de frumos. Mi-aduc aminte că primul meu venit în Network Marketing a fost de 5.400 de lei la vremea aceea, era în anul 2000 și în anul 2002 deja aveam 54 de milioane de lei lunar. Ceea ce înseamnă o creștere destul de mare. Apoi am acceptat un post de conducere într-o companie românească de network marketing, unde practic m-am ocupat doar de construirea unei rețele de consumatori, de parteneri. Am reușit, împreună cu echipa, undeva în aproximativ patru ani de zile să aduc peste 200.000 de oameni în sistem, activi la acea oră erau undeva în jur de 60 – 70.000 de oameni, iar cifra de afaceri era de 12 milioane de euro pe an. Un lucru destul de interesant a fost atunci când acționariatul românesc a decis că nu mai are nevoie de serviciile mele. În aproximativ doi ani de zile am fost înlăturat din acea companie. Mai târziu, împreună cu minunata asociată Diana Vitan Martinas din Timișoara, am pus bazele unei noi companii de Network Marketing, de această dată, a noastră, personală. Nu mai lucram în business-ul altuia. Însă, foarte interesant a fost că am acceptat pentru prima dată să aducem produse românești, de foarte înaltă calitate și partea frumoasă este că în primul an am obținut și frumoasa cifră de un milion de euro. S-a întâmplat în 2013 și eu cred acum, când mă uit în spate, că a lipsit o doză de rațiune. Cred că era mai mare doza de nebunie care ne-a făcut pe noi să credem că putem pe o piața cât de cât saturată de Network Marketing, de tot felul de oferte, de produse, de oameni, să ne apucăm să construim o afacere de Network Marketing românească și cu produse românești și să obținem și astfel de cifre. Suntem deja în al treilea an, promițător, cifrele sunt mult mai mari și asta este tot ce contează.
– Ce înseamnă Network Marketing?
– Network Marketing este un sistem foarte interesant și revoluționar, inventat acum vreo 70 de ani în America, care permitea oricărui om de rând să-și pornească o afacere proprie, o mini-franciză personală, prin care tu prezinți o oportunitate de a consuma produse de la un anumit producător. Cu cât aduci în sistem mai multe persoane, vei primi un comision din rulajul sau din cumpărăturile acelor persoane. Deci este o reîmpărțire practic a adaosului comercial de la producător până la client, o reîmpărțire prin care fiecare primește câte puțin, în loc să fie un angrosist care ia marele adaos comercial. Cam asta aș spune eu că este Network Marketingul în ziua de azi. Specialiștii cred că s-ar putea să dureze 300 de ani, cam 70 au trecut, iar eu aș vrea să trăiesc încă 230 să-i văd sfârșitul. Deci, este din punctul meu de vedere, o oportunitate pentru oricine care și-ar dori să înceapă un business fără să aibă nici un ban.
– Care au fost cele mai dificile momente?
– Ca și la mulți alții, cel mai dificil moment a fost să încerci să vinzi un vis. Practic, în Network Marketing, trebuie să propui oamenilor să devină partenerii tăi, pentru că viața li se va schimba. Acesta este cel mai greu lucru, pentru că trebuie să lucrezi cu oamenii și trebuie să-i convingi că a lucra cu tine le poate schimba viața. Acesta este primul și cel mai greu lucru. Apoi, în momentul în care tu te decizi să muncești pentru o companie, pentru că foarte mulți oameni tind să creadă în prima sau în a doua sau în a treia ofertă, dar tind să creadă într-o companie, iar apoi sunt complet dezamăgiți. Asta se întâmplă foarte des și este foarte greu să ai o alegere corectă și bună, care într-adevăr să funcționeze pentru tine. Alte momente grele au fost când acel acționariat românesc a considerat că, după toate performanțele, nu mai era nevoie de tine și dintr-o dată te vezi aruncat în stradă și trebuie să o iei de la zero. Practic, cred că este cea mai mare experiență în viață și dacă ar fi o lecție de învățat, este ce se întâmplă în momentul în care ești dat de pământ. În momentul în care ești jos de tot, în momentul în care nimeni nu se mai uită la tine, în momentul în care tu nu mai valorezi nimic în ochii nimănui, cum reușești doar într-un an de zile mai târziu să ai o cifră de afaceri de un milion de euro. Acesta, poate, a fost cel mai greu drum și chiar vreau să spun că la o ediție Business Days Timișoara am fost întrebat cum am reușit, sau cum am ajuns la primul milion de euro și atunci am început conștientizez, să îmi dau seama că într-adevăr, noi am plecat de jos și am ajuns undeva. Încă stau să mă gândesc și îmi pun gândurile la punct, suntem deja în al treilea an, doi ani au trecut deja, să-mi dau seama care a fost puzzle-ul și cum l-am construit. Într-adevăr, cred că oricând, la orice oră aș putea să repet performanța în orice alt business pe care mi l-ar propune de data aceasta. Am experiență în munca cu oamenii, cu banii, cu vânzările, aceste cifre care s-au perindat prin fața ochilor mei, prin viața mea, prin portofelul meu, chiar atunci când era cifra aceea de 12 milioane de euro, probabil că eram cei mai bine plătiți networkeri din România, hai să zicem în top 10 networkeri din România ca și venituri. Sunt cifre se pot verifica. Acestea sunt punctele grele și de cotitură, când trebuie să iei o decizie și să îți dai seama că nu ești o simplă rață, ci poți să devii vultur.
– Cum te-a schimbat succesul pe care l-ai avut?
– În momentul în care am început pentru prima dată să am bani, hai să zicem plin de fițe, plin de aur, plin de mașini, plin de toate… Deci, într-adevăr, banii îți fură mintea dacă nu ai un mentor lângă tine, dacă nu ai antecendente de a avea bani, dacă nu faci parte dintr-o familie, sau dacă practic nu ai avut experiența de a te bucura de ei înainte. Într-adevăr, prima etapă în care am avut bani este o perioadă de care nu prea vreau să vorbesc sau să-mi aduc aminte, fiindcă nu știam să prețuiesc banii. Ușor, în timp, am reușit să învăț acest lucru. În a doua etapă a vieții, când din nou începi să ai bani, deja viața devine pur și simplu altfel, experiența de viață vorbește deja altceva, altfel respectăm banii, veniturile. E nevoie să înveți, trebuie să existe o cultură a banilor, să ai un respect al banilor, un respect în afacere și față de banii tăi și față de banii altora și asta am învățat-o în cei 15 ani de când lucrez în Network Marketing, sau, pot spune, 17 de când îl studiez.
– Ce le-ai recomanda tinerilor care ar începe o afacere în Network Marketing?
– În primul rând, să încerce. Să încerce o afacere în Network Marketing care li se potrivește lor cel mai mult. Obligatoriu să încerce. Trebuie să facă, să învețe să facă afaceri. Să nu se sperie că vor eșua. Este o paradigmă în care unii sunt născuți pentru așa ceva, iar alții nu. Eu tind să cred că nu este așa și consider că voința fiecăruia, dacă este destul de puternică este un element important în reușită. Chiar zilele acestea am vorbit cu câțiva tineri care acum au împlinit 18 ani și i-am întrebat: „Ce vrei să faci în viață?” și fiecare mi-a spus „Eu vreau să fac o facultate”, „Eu vreau să mă fac pădurar”, „Eu, nu știu ce”. Și eu am întrebat foarte stupefiat: „Dar cine vrea să se facă milionar?” Și în acel moment mi-au spus: „Da, dar noi toți ne dorim să fim milionari.” Nu, cine vrea să devină, nu să fie, pentru că este o mare diferență între a vrea să fii și a vrea să devii milionar. Eu consider, la această vârstă, că pentru a deveni milionar, trebuie practic să faci niște pași, niște lucruri obligatorii pe care ar trebui să le faci ca să ajungi la nivelul acela. Deci, pentru mine, așa cum cineva vrea să devină pădurar, tot așa cineva poate să devină și milionar. Dacă își dorește, încearcă și muncește, atunci va ajunge ceea ce-și propune. Acesta este sfatul meu, ca ei să gândească ce vor și să nu le fie frică să viseze, să-și dorească ceva mai mult de la viață.



