Potrivit deputatului liberal arădean Glad Varga, membru al Comisiei pentru mediu și echilibru ecologic și vicepreședinte al Comisiei pentru antreprenoriat și turism din Camera Deputaților, AFIR a publicat rezultatele proiectelor eligibile pentru finanțare în cadrul liniei de energie regenerabilă solară sub 1 MW și peste 1 MW.
„Finanțarea are ca scop realizarea investițiilor în producerea energiei electrice din surse regenerabile pentru autoconsum, conform codurilor CAEN eligibile. Se urmărește astfel dezvoltarea de noi capacități de producere a energiei din surse solare și eoliene (sub 1 MW și peste 1 MW) și integrarea capacităților de stocare pentru o eficiență maximă”, a declarat deputatul liberal arădean Glad Varga.
Beneficiarii finanțării sunt întreprinderi din sectorul agricol și societăți agricole; întreprinderi din industria alimentară și organizații din domeniul îmbunătățirilor funciare. „La nivelul județului Arad au fost aprobate 11 proiecte solare sub 1 MW”, a ținut să precizeze parlamentarul arădean.