-Interviu cu Cristina Forga-Simulescu, avocat la Țundrea și Asociații
– Cum ați ales meseria de avocat?
– Mi-am dorit tot timpul să fiu avocat, cred că de prin clasa a 7-a sau a 8-a. Mi s-a părut o profesie în care poți să faci foarte multe lucruri și ești veșnic în discuții cu oamenii, e tot timpul altceva, iar eu asta mi-am dorit: să nu fac mereu același lucru. Am avut perioade în care m-am gândit să-mi aleg alte profesii: medic, psiholog ș.a.m.d.. Când am terminat liceul, mi-am zis nu, eu dau la Drept și mă fac avocat că prima dragoste e prima dragoste, asta vreau să fac. Mă fascina dreptul, mă uitam la filme și mi se părea foarte interesant. Am dat la Drept cu această intenție, pe urmă m-am gândit să mă fac practician în insolvență, executor, judecător. După ce am terminat facultatea, am dat admitere în barou, am intrat și am avut foarte mult noroc cu maestra unde mi-am făcut stagiatura și unde lucrez și acum (n.r.- Luminița Țundrea), pentru că am prins drag de profesie. Am avut șansa că mi-a plăcut, pentru că nimic nu te pregătește pentru această meserie. Nu poți să îți dai seama ce este în profesia asta și așa am ajuns eu avocat. Am avut noroc că mi s-a potrivit și echipa de la Țundrea și Asociații este extraordinară. Am învățat multe, m-au implicat de la început și nu m-au pus niciodată să fac apele sau să car dosare, ci imediat am intrat pe munca de avocat și mi-a plăcut foarte mult. Am rămas și după stagiatură, s-a mărit echipa, au mai trecut niște ani, am ajuns partener. Ador și munca în sine, cu omul, pe ramura de drept pe care lucrez și îmi place foarte mult și colectivul de la birou. La un moment dat, în urmă cu trei ani, am fost și practician în insolvență pentru că nu există nici o incompatibilitate și astfel am avut ocazia să îmbin perfect cele două părți, care merg mână în mână.
– Cum vi s-a părut această meserie față de ceea ce vă așteptați să fie?
– Cred că cel mai mare șoc pe care l-am avut a fost munca cu clientul. Nu te pregătește nimic pentru acest lucru. E munca cu omul pe care o facem toți și fiecare om e diferit. Chiar dacă lucrăm cu companii, companiile sunt compuse tot din oameni și atunci relația devine personală. Și la așa ceva, nu mă așteptam. Mi-am imaginat că ești avocat, primești dosarul, te uiți, cauți în lege, faci sau primești contractul, îl verifici, dar niciodată n-am luat în calcul faptul că toate problemele acestea trec prin oameni. A fost și cel mai mare challenge și cea mai mare surpriză. Foarte mulți ani am lucrat pe partea de relaționare cu clientul, pentru că e greu. Chiar dacă îți vine un manager, tot om e, iar omul acela nu este școlit în drept. El îți spune tot, din care tu trebuie să vezi cum faci să afli ce anume te interesează, pentru că omul nu din rea intenție nu îți zice, dar i se pare că nu contează. Am avut mulți ani în care am învățat și de la mentorii noștri dar și din cursuri cum să îmbunătățim relația cu clientul și omul să se simtă bine și noi să avem toate informațiile ca să putem face o muncă performantă.
– Care sunt cele mai mari obstacole ale unui avocat?
– Ar fi multe. Instabilitatea legislativă care te cam termină. Veșnic trebuie să fii la curent cu tot și să citești, nu contează că ai avut ieri o speță pe aceași temă. Trebuie să iei legea și să citești iar, că s-ar putea să fie o diferență. Partea de instanță e destul de imprevizibilă și poți să întâlnești multe obstacole și acolo ai mult de lucrat cu tine. Trebuie să te duci pregătit, că tu îl mai vezi pe judecătorul acela. Sunt aproximativ 50 de judecători în instanță, tu ai cinci procese pe zi, deci șansele să ajungi la același judecător de trei ori într-o lună sunt foarte mari. Partea de relaționare cu clienții, asta e un lucru care e greu, dar care se învață și pe urmă devine frumos.
– Cum este partea de relaționare cu clienții?
– Depinde de la persoană la persoană. Sunt persoane care înțeleg repede, sunt persoane care înțeleg mai greu, pentru că este un domeniu cu care nu au de-a face și atunci, în funcție de gradul de instruire al fiecăruia pe partea asta, e mai ușor sau mai greu să le explici ce și cum. În principiu, când vine omul, important e să-l asculți și după o vreme îți dai seama cum ar trebui să-i explici ca să înțeleagă. Omul vine și îți spune, dar eu am nevoie de 10 minute din jumătatea aia de oră ca să-mi dau seama, pe urmă mă apuc și fac, dar tu nu vei înțelege ce fac eu și nu o să ai încredere că fac ceva pentru tine și atunci trebuie să stau și să-ți explic exact ce fac într-un mod în care tu să-l înțelegi. Dar, repet, depinde de la persoană la persoană. Fiecare e altfel, dar încercăm și facem tot posibilul să ținem comunicarea deschisă și, indiferent cine e clientul, să știe și să priceapă ce se întâmplă. Cel mai greu e să-i explici aspectele legate de procedură, iar procedura înseamnă ce se întâmplă efectiv în fața instanței, nu ține de ai dreptul acela, ci ce facem noi când ajungem în instanță, sau cum se înregistrează dosarele și partea de dinainte de judecată. Clienții sunt foarte nedumeriți, că nu înțeleg. De ce nu au primit termen? De ce trebuie să dea toate actele astea? Păi, pentru că așa prevede Codul de procedura civilă, asta e cel mai greu să le explici. Codul de procedură este o listă, o rețetă, care îți spune să faci următorii pași ca să ajungi cu dosarul în instanță. Asta e partea cea mai grea, în rest, lumea înțelege mai ușor.
– Ce sfat le-ați da tinerilor care își doresc să ajungă avocați?
– Să fie cât mai deschiși și să învețe. Dacă sunt la facultate, să învețe cât mai bine, să fie tot timpul la curent cu tot ce mișcă. Apoi, să facă un intership, cel puțin unul, să vadă cum e, că altfel șocul este foarte mare. Sunt multe case de avocatură care oferă intershipuri, inclusiv noi oferim și cu mare drag primim studenții și să lucreze foarte mult la partea de relaționare inter-umană, pentru că, pentru mine a fost unul dintre cele mai importante lucruri pe care a trebuit să le învăț.
http://www.tundreasiasociatii.ro/
VEZI ȘI:
Luminița Țundrea: “Un lider adevărat nu crează oameni care să-l urmeze, ci crează alți lideri”
Vlad Haidau: “Un avocat de succes trebuie să își gestioneze foarte atent fiecare client în parte”